Sfaturi
Reparaţii acoperişuri
Acoperiș plat - da sau nu?

Acoperiș plat - da sau nu?

"O veche regulă spunea, că „cel mai bun acoperiș plat este un acoperiș înclinat”. La ora actuală, pe lângă acoperișurile înclinate, foarte frecvent întâlnim și acoperișuri plate, acolo unde legislația în vigoare privind amenajarea teritoriului o permite. Dar, acoperișurile plate au avantajele și dezavantajele lor.

Execuția unui acoperiș plat este una exigentă, pentru că hidroizolarea și termoizolarea acestuia trebuie să fie de o calitate deosebit de înaltă. De asemenea, este important să se planifice și execute bine sistemul de drenare (scurgerea apei) și să se asigure o barieră de vapori impecabilă, care să prevină acumularea excesivă a umidității în izolația termică. La proiectarea acoperișului plat, trebuie acordată o atenție deosebită fiecărui detaliu, pentru a evita erorile.

3 factori-cheie pentru acoperișurile plate

Hidroizolația

Hidroizolarea corectă a unui acoperiș plat oferă o bună protecție împotriva precipitațiilor și a umezelii. La hidroizolarea acoperișurilor plate, alegerea materialului adecvat și montarea adecvată a acestuia au o importanță esențială. Materialul trebuie să fie rezistent la oscilațiile de temperatură, razele ultraviolete, deteriorările mecanice, învechire și să fie elastic. Astfel va putea face față la micro-dilatarea clădirii, care au drept cauză oscilațiile de temperatură. În caz contrar, apar deteriorări, care vor permeabiliza acoperișul.

Cele mai frecvent utilizate hidroizolații sunt benzile de bitum, care sunt de obicei montate după aplicarea primului strat bituminos pe placa din beton și a unei folii din plastic.

Cereți oferte gratuite pentru reparații acoperișuri

Termoizolația

Montarea unei izolații termice adecvate este crucială. Aceasta previne supraîncălzirea spațiilor interioare pe timp de vară și reduce pierderile de căldură iarna. Se recomandă împiedicarea pe cât posibil a dilatării termoizolației odată cu creșterea temperaturilor atmosferice, pentru a evita atât apariția de zone prin care se pierde căldura, cât și formarea mucegaiului. La ora actuală, materialul cel mai utilizat pentru protecția termică a acoperișurilor plate este polistirenul expandat (EPS). În cazul în care există cerința unei protecții mărite la incendii, în locul acestuia se recomandă a se folosi vata de piatră.

Drenajul

Sarcina principală a sistemului de drenare este aceea de a proteja bine clădirea de infiltrațiile de apă. Cunoaștem diferite moduri de execuție a sistemului de drenare. Dacă se execută un drenaj convențional sau gravitațional, apa este colectată în jgheaburi și apoi condusă prin burlane în canele de scurgere. Se poate utiliza și un sistem de drenare cu găuri instalate în acoperiș, prin care apa pluvială este evacuată într-o conductă colectoare.

De asemenea, putem opta pentru un acoperiș verde și planta pe el diferite plante. Plantele ne ajută să ne simțim mai bine, iar un acoperiș verde poate reține 50-90% din precipitații, în funcție de plantele, care trăiesc pe el.

Acoperiș verde

Un acoperiș plat poate deveni și o grădină de legume și plante medicinale sau un loc de relaxare. Pe lângă faptul că reținere apa pluvială, acoperișul verde oferă și protecție împotriva razelor UV, previne propria deteriorare mecanică în timpul fenomenelor meteorologice nefavorabile, oferă izolație fonică suplimentară și crește eficiența energetică a clădirii.

Un acoperiș plat poate deveni și o grădină de legume și plante medicinale sau un loc de relaxare.

Poate acea casa noastră acoperiș plat?

Reglementările privind amenajarea teritoriului limitează adesea construirea de clădiri cu acoperișuri plate. De aceea, trebuie să cerem de la organele municipale competente informații despre reglementările locale în vigoare pentru locația, în care construim casa. De asemenea, trebuie să obținem o documentație de proiect și să obținem autorizația de construire.

Prețul unui acoperiș plat

Prețul unui acoperiș plat depinde de calitatea execuției și de materialele utilizate. Pentru 1 m2 veți plăti între 250 și 350 lei; iar pentru un acoperiș verde veți plăti de la 650 lei în sus.

Pentru o a vă asigura o execuție perfectă a acoperișului, este necesar să alegeți un executant profesionist și cu experiență. Acum vă aflați în locul potrivit pentru aceasta, pentru că pe necesit.ro vă putem oferi rapid oferte pentru un acoperiș plat.

Cereți oferte gratuite pentru reparații acoperișuri