TOMA ELENA-MĂDĂLINA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA

Bucureşti sector 4
Arhitecți
Formularul poate fi completat doar într-un minut! Pas 1/2
10+
Ani pe piață

Alți profesioniști în apropiere de Bucureşti sector 4

Alte servicii în București și împrejurimi

Solicitări recente

Plan urbanistic (documentație PUD/PUZ)

  • Când aveți nevoie de acest serviciu?: Cât mai curând posibil

Este vorba de un teren in Timișoara (5ha) care apartine mamei mele si care până deunăzi era trecut in CF ca teren agricol extravilan dar aparținând de primăria Timișoara. Văzând proiectul noului PUG al orașului (harta), am constatat că terenul are un alt statut. În aceste condiții nu știu dacă sunt necesare operării în CF pentru actualizare și de asemenea m-ar interesa o eventuală parcelare, in cazul in care acum ar fi intravilan, acest lucru ridicând deosebit de mari probleme având în vedere că m liniari din teren sunt limită la calea ferată iar legea e cel puțin ciudată (m de la calea ferată sunt inutilizabili). As dori o opinie dacă merită să merg mai departe cu demersurile referitoare la acest teren. Cu stimă

Proiectare casă nouă

  • Localitate / sector: Movilița, Constanța
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 150 mp
  • Aveți deja teren?: Am deja terenul
  • Când aveți nevoie de acest serviciu?: Sunt flexibil(ă)

Suprafața deținută este de mp; 19mx15m cu deschiderea de 15m la strada. Parter: zona intrare, living-room, dining, bucătărie, baie serviciu cu zona pentru mașina de sp rufe. Etaj: 3 dormitoare, unul matrimonial cu baie, doua fara baie, o baie separat pentru cele două dormitoare cu acces din hol; mansarda cu un dormitor cu baie simpla(nu cada)

Proiectare casă nouă

  • Localitate / sector: București sector 4, București
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 140 mp
  • Aveți deja teren?: Am deja terenul
  • Când aveți nevoie de acest serviciu?: Sunt flexibil(ă)

Buna ziua. Doresc sa construiesc o casa cu 3 dormitoare pe parter si mansarda. Terenul are o suprafata de m cu 14,7 deshidere. Casa la parter: dormitor, living, bucatatie, toaleta, camera tehnica si terasa. La mansarda (inalta): 2 dormitoare, baie, dresing, poate un spatiu de recreere cat si de depozitare. Multumesc

Design interior

  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 30 mp
  • Când aveți nevoie de acest serviciu?: Sunt flexibil(ă)

Apartament cu o camera neamenajat la o curte comuna cu acoperiș de țiglă (7m x 4,5m ) Intrarea se face din curte și sunt trei încăperi - o zona 4,5m x 4,3 m , 4,5m x 2,15m și 0,9 mx 2,5 m - . zona cu suprafață cea mai mare are un geam mare , zona cu suprafață medie are intrarea în casa și zona cea mai mică are doar o aerisire care pod. As dori daca se poate un proiect 3d cu amplasarea obiectelor sanitare la baie, mobila in casa.

Proiectare alte construcții

  • Localitate / sector: Cuzdrioara, Cluj
  • Tip proprietate: Altele
  • Suprafața aproximativă: 40 mp
  • Aveți deja teren?: Am deja terenul
  • Când aveți nevoie de acest serviciu?: Cât mai curând posibil

Apelez la dvs în vederea obținerii unei oferte pt documentația integrala necesară construcției unei bucătării cu terasa, cca 35-40 mp inclus terasa, parter, pe teren proprietate; dețin certificatul de urbanism; ma interesează obținerea autorizației de construcție și tot ce presupune aceasta cf reglementare legala; consultanta pt proiect,cost total al acestora și durata actelor, multumesc

Proiectare alte construcții

  • Localitate / sector: București sector 3, București
  • Tip proprietate: Ansamblu rezidențial
  • Suprafața aproximativă: 25 mp
  • Aveți deja teren?: Am deja terenul
  • Când aveți nevoie de acest serviciu?: Cât mai curând posibil

Buna ziua,suntem o asociatie de proprietari si vrem sa construim un gard ce delimiteaza accesul catre un magazin Profi,fiind vorba de lateralele"curtii" magazinului si a unei porti de acces,va atasez planul cadastral si va indic pe plan unde vrem sa facem aceste 2 portiuni de gard ,sunt aproximativ 20m liniari cu 1.2m inaltime.vrem o oferta pentru acest proiect,multumesc

Proiectare alte construcții

  • Tip proprietate: Altele
  • Suprafața aproximativă: 40 mp
  • Aveți deja teren?: Am deja terenul
  • Când aveți nevoie de acest serviciu?: Cât mai curând posibil

Apelez la dvs în vederea obținerii unei oferte pt documentația integrala necesară construcției unei bucătării cu terasa, cca 35-40 mp inclus terasa, parter, pe teren proprietate; dețin certificatul de urbanism; ma interesează obținerea autorizației de construcție și tot ce presupune aceasta cf reglementare legala; consultanta pt proiect,cost total al acestora și durata actelor, multumesc

Reproiectare construcție existentă (extindere, restaurare)

  • Localitate / sector: Cluj-Napoca, Cluj
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 100 mp
  • Când aveți nevoie de acest serviciu?: Sunt flexibil(ă)

Este vorba despre o casă veche cu suprafață de 68m²,fundație din beton și pereți din cărămidă, construită pe teren intravilan în Cluj-Napoca cu front stradal de 10,7m si lungime aproximativă 68m. Casa este alipită la calcan în partea dreaptă pe o lungime de 25m începând de la frontul stradal. Lățimea maximă a casei este de cca 5m. Podul casei e acoperit cu țiglă. Cel mai probabil fără sisteme de termoizolare- cel puțin aparent. Ne-ar interesa o expertiză tehnică pentru a evalua în primul rând funcționalitatea casei și un plan de extindere și mansardare cu respectarea PUZ. Primim cu mare drag orice recomandare de arhitect/ proiectant/ inginer structurist care să ne poată ajuta cu un plan de lucru. Ulterior, am avea nevoie de refacerea planului de instalații și electricitate și persoane autorizate pentru asta.

Proiectare casă nouă

  • Localitate / sector: Cluj-Napoca
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 130 mp
  • Aveți deja teren?: Am deja terenul
  • Când aveți nevoie de acest serviciu?: Cât mai curând posibil

Doresc o casa pasiva pe structura de lemn (timberframe) cu sera situata la parter si la etaj, cu energie electrica asigurata pe panouri fotovoltaice si eolian, apa calda cu panouri solare, pompa de caldura aer-apa . Apa va fi asigurata din foraj si din recuperarea apei de ploaie. Casa va fi prevazuta cu microstatie de epurare pentru 3 persoane, iar apa rezultata sa poata fi folosita la udarea spatiilor verzi. Casa as dori sa aiba la parter : intrarea, baie serviciu, camera tehnica, birou , dormitor cu baie, living cu bucatarie si zona de servit masa, iar in fata sera, spre lac; la etaj: un dormitor cu baie , dressing si terasa spre est, o baie de serviciu si o zona comuna, iar in fata sera. Acoperisul as dori sa fie terasa si pe el sa se instaleze panourile solare, pentru a avea posibilitatea de a avea acces la ele sa se poata curata periodic, sau de la nivelul planseului peste parter pana la nivelul solului sa se prevada o strucurala 45 grade coborarea acoperisului si pe aceasta zona sa se monteze panourile solare. Fac mentiunea ca terenul se afla in comuna Ciurila, jud. Cluj, pe malul lacului Volvo, cu expunere sudica (zic eu), cu o latime de 24 m si o lungime de m, cu acces din drumul judetean DJ L, iar casa doresc sa o amplasez la aproximativ 45-50m fata de limita cu DJ, central fata de limitele de proprietate laterale. DJ este situat la nordul terenului, iar lacul Volvo este situat la sud.

Reproiectare construcție existentă (extindere, restaurare)

  • Localitate / sector: Târgu Mureș, Mureș
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 63 mp
  • Când aveți nevoie de acest serviciu?: Sunt flexibil(ă)

Am casa particulara intr-o curte comuna. La intrare am separat o curte interioara, unde e terasa. Aceasta terasa as dori sa inchid, (un fel de balcon) aprox. 6 m lungime cu caramida partea de jos si din sticla si geamuri partea de sus. Aici ar veni usa de intrare si , o usa laterala. Pentru o luminozitate cat mai puternica si,, acoperisul'' doresc din sticla. Deci acest antreu ar veni in fata unei camere si a bucatariei.Ce oferta puteti sa- mi dati? Multumesc anticipat!