ECODOM SRL

Bucureşti sector 3
Arhitecți, Fotografi
Formularul poate fi completat doar într-un minut! Pas 1/3

Alți profesioniști în apropiere de Bucureşti sector 3

Alte servicii în București și împrejurimi

Solicitări recente

Proiectare casă nouă

  • Localitate / sector: Micula, Satu Mare
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 100 mp
  • Aveți deja teren?: Am deja terenul
  • Termen orientativ de începere a lucrării: 1-3 luni

Bună, m-am gândit la următorul proiect : Casa să fie de 10 × 11, cei 10 metri sunt cu vederea din stradă. Aș dori să fie împărțită în jumătate, astfel încât partea stângă a casei să fie mai în față , iar parte dreaptă ( cealaltă jumătate) să fie mai în spate cu un metru( sau cât ar fi necesar pentru o ușăde intrare). Drept urmare doresc intrarea în acel "un metru" de perete din lateralul părții stângi, care este mai în față decât partea dreaptă . Înăuntru nu doresc multe labirinturi, holul l-aș poziționa cât de repede posibil pe mijlocul casei, excepție la intrare unde poate este nevoie de ceva spațiu pentru intrare apoi altul spre redresarea către mijloc. Ar fi și un etaj deasupra. Balcoane vor fi doua, unul în față , pe partea dreaptă a casei, va fi susținut de un stâlp, la fel și în spate, un balcon pe partea stânga a casei, tot susținut de un stâlp. Vreau și mini terasă în spate sub balcon. Acoperișul îl dorim într-o singură apă, înclinat, cu vârful îndreptat spre curte, adică va porni din partea stângă a casei spre dreapta. Nu suntem pretențioși în ceea ce privește interiorul , vom încerca să fim cât mai cooperativi . Mulțumesc!

Proiectare casă nouă

  • Localitate / sector: Bistrița, Bistrița-Năsăud
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 200 mp
  • Aveți deja teren?: Am deja terenul
  • Termen orientativ de începere a lucrării: Imediat

1. Casă stil rustic 2. De la dreapta spre stânga, în următoarea ordine: garaje, atelier lucru, bucătărie de vară, spațiu grătar și sobă cu plită, foișor De la persoanele, firmele interesate, doresc să primesc portofoliu de lucrări realizate în stilul rustic. Nu voi folosi proiecte, fără acordul proprietarului proiectului. Am detalii despre tema de proiectare care vor fi oferite celor interesați.

Proiectare casă nouă

  • Localitate / sector: București sector 4, București
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 100 mp
  • Aveți deja teren?: Am deja terenul
  • Termen orientativ de începere a lucrării: 1-3 luni

Dorim o casa (8x10) mp, cu un living (5x4)mp, bucatarie ( 4x4)open space, dormitor 1(3x4) , grup sanitar ( dus cu scurgere direct pe podea fara cabina) (2x2,5)mp dormitor 2 ( 5x4)mp, hol (2x5) mp De asemeni, dorim la calcan, cu vecinul din dreapta, un garaj cu uși electrice din strada (6x5) pentru doua masini auto. Intrarile in garaj sa fie si din casa si din strada. Beci (3x4)mp, intrarea sa fie din casa. cu scari de lemn. Tot din living si bucatarie sa fie construita o terasa. Latimea este de 10,2 x 42 - teren, terenul este destul de ingust dorims a punem casa spre rasarit dar dorim casa sa fie decomandata. Avem nevoie de ajutorul Dvs. pentru a lua cea mai buna decizie.

Proiectare casă nouă

  • Localitate / sector: Gara Banca, Vaslui
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 100 mp
  • Aveți deja teren?: Am deja terenul
  • Termen orientativ de începere a lucrării: Imediat

Proiectare casa 1 nivel: - 2 dormitoare: 1*16mp'; 1*12mp - 1 bucatarie cu o mica debara inclusa: 16mp - 1 sufragerie: 18mp; - 1 baie (dush+ wc+bideu+chiuveta): 4mp'; cu geam mic - 1 baie serviciu (WC + chiuveta) (in limita normalului de mica) un geam micut - camera tehnica + debara: 6mp Acoperis in 2 ape Pridvor

Reproiectare construcție existentă (extindere, restaurare)

  • Localitate / sector: Timișoara, Timiș
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 90 mp
  • Termen orientativ de începere a lucrării: Mai mult de 3 luni

Doresc extinderea casei cu un spatiu pentru o baie, iar anexa extinsa cu un living, baie si terasa, construirea unui gard lung de cca 60m , amenajarea curtii inclusiv crearea unui mic bazin . In curte exista doi nuci mari care sa fie cuprinsi in proiect si o fantana care doresc sa fie pusa in valoare.

Design interior

  • Localitate / sector: Voluntari, Ilfov
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 240 mp
  • Termen orientativ de începere a lucrării: 1-3 luni

Suprafata imobilului este de mp (parter, etaj si mansarda). La parter avem un living de aprox 40 mp, bucatarie de 9 mp, camara 2.43, hol 13, scara 6,5 si un grup sanitar mic 2.14 . La etaj dormitor principal 24 mp cu dressin 3,78, 2 bai de aprox 6 si 5 mp, inca 2 dormitoare de 20 mp si 16 mp. Mansarda este open space , 54mp. Avem nevoie de proiect pentru design interior. Multumim!

Reproiectare construcție existentă (extindere, restaurare)

  • Localitate / sector: București sector 5, București
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 188 mp
  • Termen orientativ de începere a lucrării: Imediat

Casa, proprietate privata: S,P+1E+M Amprenta la sol 54mp. Actual spatiu locuibil ~mp. Lucrarile pot incepe oricand. Intentionam, in functie de oferte, sa adaugam la parter un spatiu si coloana sanitara pentru o baie. Totodata intrarea in casa dorim sa fie modificata. Vom dori si spargerea a 2 pereti, in functie de recomandarile arhitectului/inginerului structurist. Atasat releveu.

Reproiectare construcție existentă (extindere, restaurare)

  • Localitate / sector: București sector 3, București
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 17 mp
  • Termen orientativ de începere a lucrării: Imediat

Buna ziua, Pe un teren cu contract de inchiriere la Administratia Fondului Imobiliar exista o constructie (WC si magazie). In momentul in care s-a facut contractul de inchiriere acestia nu au figurat-o pe motiv ca era din lemn si in paragina. Ulterior noi am reabilitat-o si dorim sa facem cadastru. Din pacate pana nu intram in "legalitate" cu ea nu se poate. Mentionez ca exista contractul de vanzare cumparare al casei in care wc-ul si magazia existau inca de pe atunci. Multumesc anticipat.

Reproiectare construcție existentă (extindere, restaurare)

  • Localitate / sector: Cazasu, Braila
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 70 mp
  • Termen orientativ de începere a lucrării: 1-3 luni

Buna ziua, casa in care locuim momentan nu a fost proiectata pentru spatiu de domiciliu. Avem nevoie de Dumneavoastra pentru doua scenarii: 1. reproiectare constructie cu reimpartirea spatiului sau, 2. proiectare casa noua dupa demolarea celei vechi, daca structura acesteia nu permite nici o modificare. Multumim!

Reproiectare construcție existentă (extindere, restaurare)

  • Localitate / sector: București sector 3, București
  • Tip proprietate: Casă
  • Suprafața aproximativă: 60 mp
  • Termen orientativ de începere a lucrării: Imediat

Vrem sa renovam si sa extindem o casa - vagon, pastrand stilul original al casei cel putin pentru latura de la strada dar sa ajunga la nivelul modern de confort. Pentru ca terenul este mic ( mp) si ingust (cca 6 m), plus este invecinat cu un monument istoric, avem nevoie de o solutie arhitecturala foarte creativa.