InfoCentru pentru profesioniști
Povești de succes
Gigi Mocanu: Necesit.ro mi-a crescut vizibilitatea și veniturile

Gigi Mocanu: Necesit.ro mi-a crescut vizibilitatea și veniturile

Faceți cunoștință cu Gigi Mocanu, un instalator tehnico-sanitar experimentat și antreprenor de succes, specializat în pompe de căldură, încălzire în pardoseală și panouri solare. În acest interviu, Gigi împărtășește experiența sa și beneficiile obținute folosind Necesit.ro.

Când v-ați alăturat platformei Necesit?

Am început colaborarea cu Necesit.ro acum 4 ani. Sincer, prin rețelele de social media. Am auzit de Necesit.ro de pe Facebook și mi s-a părut interesant. Am spus că e un pas înainte, să încerc, că nu am nimic de pierdut. Și s-a dovedit a fi alegerea bună, încercarea potrivită.

Ați avut îndoieli înainte de a vă alătura?

Da, am avut îndoieli la început, nu prea am avut încredere în publicitatea asta de pe Facebook. Dar, încercarea moarte n-are. Pierderile le-am considerat a fi minime.


N-a fost o pierdere, a fost un câștig.

N-am avut nicio așteptare înainte de a începe colaborarea, a fost pur și simplu o încercare. Dacă iese ceva bine, dacă nu, iară bine.

Prima lună și a doua lună nu am luat niciun client de la Necesit, până mi-am dat și eu seama cum să comunic cu clienții, ce anume vor. Din reticență, nici măcar nu am sunat la primele mesaje pe care le-am primit. Am zis că e o păcăleală, nu-mi bat capul.

În ce moment ați realizat ca într-adevar Necesit funcționează?

În momentul în care am început să și vorbesc direct cu beneficiarii și mai ales atunci când chiar s-a concretizat prima lucrare. Atunci am zis ca e clar că nu sunt doar clienți fictivi, puși să mă sune doar pentru a mă menține abonat.

L-am sunat și, surprinzător, chiar era un client real.

Primul client a fost un simplu mesaj, în care clientul dorea montajul unei pompe de căldură. L-am sunat și, surprinzător, chiar era un client real.

Am purtat o discuție la obiect despre ce dorește, după care a urmat o vizită la locația respectivă și s-a și concretizat contractul. Deja am bătut palma și ne-am apucat de lucru în următoarele două săptămâni.

Ați spune că Necesit este scump?

Raportul dintre câștigul meu și ce am plătit pentru acel clientul este de nici 1%. A fost o lucrare de aproximativ 1000 și ceva de euro pe care am executat-o în 3 zile, iar plata facută către Necesit pentru lucrarea respectivă a fost de 50-60 de lei.

Dacă știi să vorbești cu clienții pe care Necesit îi oferă și ești de cuvânt, nu mi se pare un serviciu scump. De aceea am și rămas timp de patru ani în colaborare cu Necesi.ro.

Câte proiecte primiți de la Necesit?

Undeva la 10% din clienții mei sunt de la Necesit.ro. Dacă vorbim de partea financiară,clienții pe care mi aduce Necesit.ro îmi aduc undeva la 40% din venit, chiar dacă sunt așa puțini.

Ce faceți imediat după ce ați primit un client/contact de la noi?

În momentul în care primesc un client, îl sun.

În momentul în care primesc un client, îl sun. Prima dată port o discuție amicală, apoi încerc să-mi dau seama ce fel de client este.

Dacă este compatibil cu mine și felul în care eu lucrez, trecem la detaliile tehnice, efectiv ce-și dorește, modul de execuție, timpul de execuție, după care urmează planificarea unei întâlniri directe la fața locului.

Cât de importante sunt recenziile pentru afacerea Dvs. și cum încurajați clienții să vă lase recenzii?

De-a lungul timpului, recenziile au adus și mulți clienți. Nu toți au colaborat cu mine, dar sunt foarte mulți care m-au sunat datorită recenziilor.

Indirect, ca să zic, dar tot prin Necesit.

Am luat odată un client care nu mi-a fost recomandat de Necesit.ro, acesta pur și simplu a căutat pe Necesit și a văzut recenziile pe care le-am avut acolo.

Nu știu de unde sau cum a reușit să afle numărul meu de telefon, dar m-a sunat. Indirect, ca să zic, dar tot prin Necesit.

Care este secretul succesului Dvs.?

Seriozitatea și faptul că lucrările mele beneficiază și de garanții scrise, nu doar verbale.


Lucrăm legal, lucrăm cu garanții scrise și cred că contează foarte mult. Nu știu câti sunt în piață care lucrează cu garanții scrise.

Lucrez cu produse de calitate, nu lucrez aproape niciodată cu materialul clientului, decât dacă îi dau garanție până ies din casă. Relația mea de încredere cu clientul se leagă prin comunicare, curățenie, aspect și calitatea execuției, pe care clienții o apreciază la final.

Mulțumim foarte mult, domnule Mocanu! A fost o plăcere să aflăm mai multe despre modul în care ați reușit să vă dezvoltați afacerea. Mult succes în continuare!

Înscriere companie